LOC DE PACE

LOC DE PACE

Atâtea flori şi-atâta linişte

Într-o grădină fără nimic;

Sunt prea multe suflete

Oameni ce cândva au amuţit.

Nici unul nu vorbeşte

Şi nimeni nu mai râde;

E numai o grădină

Locuită de-un părinte.

Ai vrea să-i mai vorbeşti

Şi să îţi mai zâmbească.

Tu poţi să spui orice,

Dar nu-i poţi lua acasă.

Ai vrea să mai rămâi,

Ai vrea să-i iei cu tine

Şi în prezenţa nimănui

Mai plângi puţin în tine.

Pietre albe, pietre negre,

Flori în sute de culori,

Cruci ce poartă a lor nume

Cer ce plânge al lor dor.

Şi suflă cu putere vântul

În ochii tăi înlăcrimaţi

Şi-o salcie sărută creştetul

Celor mai demult plecaţi.

Mai stai puţin şi vrei să pleci,

Îţi pare cripta prea murdară;

E-o poză ştearsă dar îi vorbeşti

Şi-ai vrea ca mama să apară.

 Spui deja că pleci deşi te doare

Şi promiţi că ai să revii,

Îţi tremură vocea şi picioarele

Şi să li te-alături ţi-ai dori.

Aşa tăcut e locul lor!

Şi-n suflet vei avea tăcere!

Doar roagă-te cu dor,

Pierderea e cruntă dar-

durerea va trece.

 8 decembrie 2013

Beatrice Lohmüller