PIERDUTĂ
Când te-am văzut întâia oară
Ştiam că nici n-ai să mă vezi,
Am vrut să-ţi zic de prima dată
Dar ştiam că n-ai să crezi.
Şi zile-n şir te-am tot privit;
Tu ţi-ai văzut de drumul tău,
Eu te-am admirat, eu te-am iubit
Am aşteptat pribeag mereu.
Şi-apoi am început să caut
Un moment puţin mai bun,
Să-ţi zic şi să-ţi ascult glasul
Cănd ai fi spus că sunt nebun.
Dar uneori era prea cald
Şi trupul tău mai dezvelit
Din nebunul ce eram
M-a făcut să fiu timid.
Mi-am zis apoi: nu mai aştept!
Vroiam să stăm de vorbă;
Discret să fiu dar şi concret
Dar a-nceput să plouă!
Şi n-am putut să cred atunci
Cum tu păreai ca o fetiţă
Fugind prin ploaie fără papuci
Eu, n-am avut să îţi fi dat umbrelă.
Şi nici aşa nu am putut
Să te opresc să-ţi zic ceva
Căci tu ai fugit cum ai putut
În schimb pe mine mă ploua.
Şi a mai fost o seară când
Cu fulgi mari frumos ningea,
Am fost mai hotărât atunci
Să apar în calea ta.
Şi cum îmi număram eu paşii
Călcând voios ale tale urme,
Îmi închipuiam deja copii
Strigând cu drag al tău nume.
Eu nu ştiu de-au trecut minute
Cât am vorbit în gândul meu,
Când curajos grăbeam spre tine
Era un domn la braţul tău.
Beatrice
lohmüller
21 ianuarie 2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu