Au fost odată doi copii
Şi s-au iubit neîncetat,
Lângă ea, el contopii-
Iubirea-n ziduri de palat.
Şi nimeni n-a putut pătrunde
În interiorul prieteniei,
Nu s-a putut afla de niciunde,
Nici chiar în urma spovedaniei.
Ei nu ştiau că lumea-i rea
Şi proşti erau în inocenţa lor;
Dar încă o speranţă mai era:
-ca ei să se iubeacă cu dor.
Şi zidul i-a ferit uşor-
De vraja acelei lumi reale;
Aveau soarele al lor,
Şi-aveau şi uşi cu zale.
Trăiau aşa restrânşi, retraşi!
Şi nu-şi făcură prieteni mulţi;
Cei doi erau prea drăgălaşi!
Dar nu-i iubiră mult prea mulţi.
Şi s-au băgat cu noi poveşti-
Despre ea şi despre el;
Ţi-era milă să-i priveşti
Aşa pe ea, cum şi pe el.
El nu a mai crezut în ea;
Şi ea de el s-a lepădat;
Dar s-a căit mai târziu ea-
Că de lume a ascultat.
Şi amândoi au suferit
Sub vraja lumii rele;
El fusese mai smerit
Iar ea pieri cu ele.
(cu cele rele)
O vizitase la spital
Nu mai ştiu de câte ori!
Viaţa fusese ca un recital,
Fata se stinse până în zori.
De necaz că a pierdut-o,
S-a răzvrătit de mii de ori!
El credinţa n-a avut-o
Şi a greşit de multe ori.
A fost la ea la cimitir
Şi i-a plătit şi slujbe,
Vroia să moară ca un martir,
Dar nu putea să uite.
Fără ea, între ziduri,
Soarele nu pătundea;
Au fost cândva atât de siguri!
Dar nu ştiau de lumea rea.
El a slăbit şi-a-ncărunţit-
Sub vraja morţii vii,
Şi l-au uitat pe necăjit,
S-au luat mereu de alţi copii.
Nu mai păreau interesaţi
De o poveste interesantă;
Urmează viaţa multor alţi
Şi ruina-vor altă viaţă.
2013
Şi s-au iubit neîncetat,
Lângă ea, el contopii-
Iubirea-n ziduri de palat.
Şi nimeni n-a putut pătrunde
În interiorul prieteniei,
Nu s-a putut afla de niciunde,
Nici chiar în urma spovedaniei.
Ei nu ştiau că lumea-i rea
Şi proşti erau în inocenţa lor;
Dar încă o speranţă mai era:
-ca ei să se iubeacă cu dor.
Şi zidul i-a ferit uşor-
De vraja acelei lumi reale;
Aveau soarele al lor,
Şi-aveau şi uşi cu zale.
Trăiau aşa restrânşi, retraşi!
Şi nu-şi făcură prieteni mulţi;
Cei doi erau prea drăgălaşi!
Dar nu-i iubiră mult prea mulţi.
Şi s-au băgat cu noi poveşti-
Despre ea şi despre el;
Ţi-era milă să-i priveşti
Aşa pe ea, cum şi pe el.
El nu a mai crezut în ea;
Şi ea de el s-a lepădat;
Dar s-a căit mai târziu ea-
Că de lume a ascultat.
Şi amândoi au suferit
Sub vraja lumii rele;
El fusese mai smerit
Iar ea pieri cu ele.
(cu cele rele)
O vizitase la spital
Nu mai ştiu de câte ori!
Viaţa fusese ca un recital,
Fata se stinse până în zori.
De necaz că a pierdut-o,
S-a răzvrătit de mii de ori!
El credinţa n-a avut-o
Şi a greşit de multe ori.
A fost la ea la cimitir
Şi i-a plătit şi slujbe,
Vroia să moară ca un martir,
Dar nu putea să uite.
Fără ea, între ziduri,
Soarele nu pătundea;
Au fost cândva atât de siguri!
Dar nu ştiau de lumea rea.
El a slăbit şi-a-ncărunţit-
Sub vraja morţii vii,
Şi l-au uitat pe necăjit,
S-au luat mereu de alţi copii.
Nu mai păreau interesaţi
De o poveste interesantă;
Urmează viaţa multor alţi
Şi ruina-vor altă viaţă.
2013
Beatrice Lohmüller
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu