Ce frumoasă eşti toamnă! Te-am aşteptat să vii!
Chiar dacă acum covorul este ruginiu
Şi chiar dac-ai furat monedele, acele păpădii,
Te-am aşteptat fiindcă la anul, eu nu o să mai fiu.
Dar nu vorbim de mine, este timpul tău!
Ai luat mireasma florilor cu sosirea ta;
Dar fiindcă ai revenit, nu e lucru rău
E trist doar faptul că trec ani din viaţa mea.
Deşi soseşti atât de des, eu nu sunt supărată;
E clipa când amurgul soseşte mai devreme,
Culorile-ţi sunt triste, dar eşti minunată!
Pe covorul verde, al tău covor se-aşterne.
Răsăritul apare de-acum cu culori aurii
Puţin mai târziu însă, dar cu acelaşi rost;
Ca noi muritorii, să trăim învăţând a iubi
Şi în apus, să fim entuziasmaţi de ce a fost.
Nu cântă greieraşii în ale tale seri
Căci unii au pierit, şi alţii au plecat;
Eu mă bucur încă de blânde adieri
Şi poate de furtună spre înserat.
Zilele-ţi ploioase mă ţin mereu acasă,
De la geam îţi număr frunzele căzând
Şi numai un ciorchine am acum pe masă!
Şi doar o gutuie stricată, putrezând.
Aşa-i toamna mea? Ai venit atât de săracă!
Nu ca-n alte dăţi cu viile-aplecate,
Puteam să am mai multe la mine pe masă
Dar n-ai adus nimic, tu le-ai uitat pe toate!
Eu te voi urmări din al meu colţ strâmt
Şi mă voi bucura de fiecare zori!
Mai ştiu toamnă, că vei pleca curând
Dar vin anotimpuri cu tumulte culori.
Toate-s trecătoare şi o ştii şi tu!
Nimic nu este veşnic toate vin şi trec!
Regret nespus că vei pleca şi tu
Dar ca toate, zilele tale zboară, trec!
Tu pleci dar eu rămân şi nu-i văd rostul.
La anul te aştept, poate te mai prind;
Când trece un anotimp, este deja fostul!
Când vei reveni, te voi primi zâmbind.
2012
Chiar dacă acum covorul este ruginiu
Şi chiar dac-ai furat monedele, acele păpădii,
Te-am aşteptat fiindcă la anul, eu nu o să mai fiu.
Dar nu vorbim de mine, este timpul tău!
Ai luat mireasma florilor cu sosirea ta;
Dar fiindcă ai revenit, nu e lucru rău
E trist doar faptul că trec ani din viaţa mea.
Deşi soseşti atât de des, eu nu sunt supărată;
E clipa când amurgul soseşte mai devreme,
Culorile-ţi sunt triste, dar eşti minunată!
Pe covorul verde, al tău covor se-aşterne.
Răsăritul apare de-acum cu culori aurii
Puţin mai târziu însă, dar cu acelaşi rost;
Ca noi muritorii, să trăim învăţând a iubi
Şi în apus, să fim entuziasmaţi de ce a fost.
Nu cântă greieraşii în ale tale seri
Căci unii au pierit, şi alţii au plecat;
Eu mă bucur încă de blânde adieri
Şi poate de furtună spre înserat.
Zilele-ţi ploioase mă ţin mereu acasă,
De la geam îţi număr frunzele căzând
Şi numai un ciorchine am acum pe masă!
Şi doar o gutuie stricată, putrezând.
Aşa-i toamna mea? Ai venit atât de săracă!
Nu ca-n alte dăţi cu viile-aplecate,
Puteam să am mai multe la mine pe masă
Dar n-ai adus nimic, tu le-ai uitat pe toate!
Eu te voi urmări din al meu colţ strâmt
Şi mă voi bucura de fiecare zori!
Mai ştiu toamnă, că vei pleca curând
Dar vin anotimpuri cu tumulte culori.
Toate-s trecătoare şi o ştii şi tu!
Nimic nu este veşnic toate vin şi trec!
Regret nespus că vei pleca şi tu
Dar ca toate, zilele tale zboară, trec!
Tu pleci dar eu rămân şi nu-i văd rostul.
La anul te aştept, poate te mai prind;
Când trece un anotimp, este deja fostul!
Când vei reveni, te voi primi zâmbind.
2012
Beatrice Lohmüller
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu