El, este tot mai serios şi rece
Şi nu-şi permite a zâmbi,
Este unul ce caută iubirea ce trece,
Un suflet ce nu doreşte a mai îmbătrâni.
Este retras de când îl ştiu
Şi anonim vrea să rămână;
Mereu e sobru, dar eu ştiu
Că visele ca un ecou răsună.
Acel ecou este ea şi-a ei amintire
Un gând ce-l înfioară şi-i dă dureri de cap,
Ea-i oferea iubirea de care, nu vroia să ştie,
Era o primăvară, când iarna a plecat.
El este trist şi mai mereu confuz şi rece
Ea nu se mai întoarce, este pre târziu,
Ar vrea să o uite şi ar vrea să plece,
Ca un ecou răsuna „singur nu vreau să fiu”!
2009
Şi nu-şi permite a zâmbi,
Este unul ce caută iubirea ce trece,
Un suflet ce nu doreşte a mai îmbătrâni.
Este retras de când îl ştiu
Şi anonim vrea să rămână;
Mereu e sobru, dar eu ştiu
Că visele ca un ecou răsună.
Acel ecou este ea şi-a ei amintire
Un gând ce-l înfioară şi-i dă dureri de cap,
Ea-i oferea iubirea de care, nu vroia să ştie,
Era o primăvară, când iarna a plecat.
El este trist şi mai mereu confuz şi rece
Ea nu se mai întoarce, este pre târziu,
Ar vrea să o uite şi ar vrea să plece,
Ca un ecou răsuna „singur nu vreau să fiu”!
2009
Beatrice Lohmüller
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu